Institutul Jocului este o platformă de cercetare artistică a jocului și a posibilităților sale artistice, participative și performative, dezvoltat de Asociația Laborator Artistic și colectivul Super: Serios. 


Partenerul principal al Școlii de Vară este The Institute - Cartierul Creativ  

Pentru mai multe detalii, te rugăm să ne contactezi la institutuljocului@gmail.com. Te așteptăm cu drag să te alături Institutului Jocului!

Artiști participanți și jocuri create

---

Adelina Butnaru

Cărticica este împărțită în trei secțiuni interschimbabile, permițând analogii între întrebări și mișcări. De exemplu: „Câți centimetri are gura ta?”, „Ți-ai măsurat vreodată gura cu cea a partenerului?”, „Ce gânduri ascunde zâmbetul tău?”. În a doua parte a cărții, Adelina a selectat verbe de mișcare, precum: să te rotești, să te scuturi, să te mângâi. Fiecare mișcare vine cu o analogie care influențează modul în care o percepi: „să te scuturi ca un copac toamna”, „ca și cum timpul s-ar scurge de patru ori mai încet”, „ca și cum ai stoarce o lămâie”.

Aceste analogii nu doar că diversifică mișcările, ci le oferă o profunzime creativă și introspectivă, transformând fiecare exercițiu într-un mod de a explora conexiunea dintre corp și gândire.
         

Ana-Maria Giosan

“Îmi plac foarte mult păsările, așa că am decis să fac un joc inspirat de porumbita mea. Cred că jocul creat este distractiv pentru majoritatea oamenilor, dar l-am gândit mai ales pentru pasionații de porumbei ca mine. Jocul este despre crearea unui cuib de păsări folosind crengi colorate. Există o mână de cărți cu indicii despre cum ar trebui să arate cuibul, pe baza acestora jucătorii își vor alege și își vor construi cuiburile cu crengi și apoi vor vota cine are cea mai bună construcție. “
        

Bogdan Bălan

1. De a confrunta oamenii cu imagini care îi pot confuza, uneori imagini care sunt greu de interpretat la primă mână și de a-i lăsa să devină tot mai îndrăzneți în asocierile pe care le fac folosindu-și corpul.2. Mulțimea de imagini am extras-o din cartea ”Cele douăsprezece lumi ale visului” de Jordan Chimet, care asociază desene și gravuri, în general din arta modernă de toate direcțiile, cu poezii sau texte scurte de proză legate de ideea de vis și de joacă.Am făcut o selecție aleatorie de asemenea imagini și le-am printat pe hârtie de culori, texturi și mărimi diferite. Concurenții trebuie să-și aleagă imaginea favorită și să-și aleagă un partener. Partenerul va lua imaginea și va încerca să o descrie verbal. Concurentul va încerca să mimeze conform descrierii, alcătuind un mic performance.La final cel care performează va câștiga imaginea descrisă.3. Oricine ar fi intrigat de imaginile alese și ar fi dispus să mimeze. Până acum oamenii au mimat cu entuziasm.4. Ca urmare a formării teoretice în arte, jocul meu acoperă exercițiul de a descoperi niște referințe din istoria artei și de a te delecta cu imagini.Un alt aspect al jocului se leagă de flirtul meu constant cu zona performativă și caută o cunoaștere mai incoprorată a imaginii,  reflecție intuitivă care se poaote îndepărta de sensul inițial dar care poate oferi noi înțelesuri.
         

Cristi Boteanu

Where and how do i fit (in)? se adresează oamenilor tineri și își propune să creeze o acțiune de anduranță prin integrarea corpurilor jucatorilor în arhitectura și infrastructura urbană. Această integrare le propune jucatorilor să redescopere, să regândească și să evalueze funcționalitatea anumitor structuri urbane sau mai simplu, să iși testeze abilitatea de a se ,,potrivi" în spațiile pe care le ocupă.
         

Diana Drăghici

Despre “A Game of Colors”

“A Game of Colors” conturează terenul unui joc deschis, în care participanții sunt invitați să creeze un desen colectiv folosind cuburi supradimensionate din cretă colorată.

În forma sa testată în cadrul Școlii de Vară la Institutul Jocului, 7 participanți (un narator și 6 participanți activi, ghidați de acesta) compun împreună un desen în cretă colorată pe asfalt. Acest exercițiu de inspirație expresionist-abstractă se transformă într-o joacă participativă, ce ancorează în clipa prezentă prin simplitatea relaționării, cu sinele, cu obiectul atipic, cu ceilalți/celelalte culori. Astfel, pe parcursul lui sunt interogate intuitiv atât relația participantului cu obiectul-culoare, cât și relația sa cu ceilalți participanți prin prisma interacțiunii cromatice.

“A Game of Colors” este o propunere de joc ce poate fi adaptată unei varietăți de contexte și participanți. Intenționez să documentez jocul și rezultatele sale în instanțe diferite, urmărind experiența în sine, dinamicile de relaționare a participanților și de relaționare cromatică din lucrarea colectivă.

Am construit jocul îmbinând interese recurente ale practicii mele artistice, precum raporturile relației cu sinele și cu celălalt, percepția în raport cu perspectiva sau relativitatea și psihologia culorii.

*(daca este nevoie de o dezvoltare a paragrafului de mai sus)

M-am surprins fascinată de anumite lucrări de artă brută întâlnite ocazional pe asfalt, pornind astfel o arhivă personală de desene în cretă colorată, ce ridică întrebări interesante legate de gestualitate, libertate și natura artei. Aceste demersuri alături de mostrele cromatice, trase pe Polaroid în sesiuni proprii de joacă urbană, au constituit firele de legătură ale practicii mele artistice actuale și acest joc-performance participativ.

         

Iris Șerban

Majoritatea obiectelor din muzee nu ajung să fie privite niciodată. Sunt păstrate în depozite, îngrijite într-un microclimat controlat, conservate pentru generațiile viitoare. Sunt cercetate cu atenție de specialiști și analizate în calitatea lor de martor documentar. Când a fost făcut artefactul? În ce tehnică? Cine l-a realizat? Care este contextul social, politic, istoric al producției lui? Ce practici culturale îi sunt asociate? Un demers științific, o logică a seriozității.


M-am întrebat ce loc rămâne pentru ludic? Cum pot ajuta imaginația, fantezia, jocul să ne apropiem de patrimoniu?


ZÂN GAME suspendă temporar rigorile muzeale și te provoacă să te uiți la obiectele de patrimoniu – în cazul acesta, fotografii dintr-o arhivă etnografică – urmând o altfel de logică. Pornind de la 20 de imagini din arhiva Muzeului Țăranului Român, jocul creează scenarii imaginate, uneori chiar absurde, la care trebuie să răspunzi narativ, prin desen sau mimă. Opt farfurii de ceramică se bat pentru premiul Miss Farfuria. Un peisaj s-a rătăcit. O femeie de la 1900 caută sfaturi de viață pe aplicații de astrologie. Un lăutar de pe lângă Sibiu vrea să afle unde se dau cele mai tari petreceri din București. Doi tineri din Oaș caută recomandări de travel. Un scaun țărănesc s-a plictisit și vrea să evadeze din muzeu. Un scrânciob angajează consilier imobiliar.


Un joc relaxat, de jucat între prieteni. Un set minimal de reguli și câteva indicii care apropie jucătorii de lumea satului de-altădată, proiectându-l în universul cotidianului nostru urban.   
         

Isabella Pascu

   Jocul meu se inspiră din pisicile din Drumul Taberei și explorează moduri prin care oamenii pot avea grijă de acestea. Participanții colaborează pentru a salva pisici, folosind mecanisme de schimb și cooperare. Testarea colaborativă a fost crucială pentru dezvoltarea jocului , făcându-l mai intuitiv și accesibil. Am descoperit că jocul functionează cel mai bine în spații publice, unde aduce oamenii împreună într-o activitate comună și plăcută.

   Tema principală a jocului este conștientizarea numărului mare de pisici abandonate și identificarea modalităților de a le oferi îngrijire. Jocul promovează colaborarea pentru a îmbunătăți condițiile de trai ale pisicilor, având un impact pozitiv asupra conștientizării acestei probleme sociale. Prin integrarea tematicii sociale într-o experiență ludică și educativă, am reușit să combin estetica și mesajul social într-o formă accesibilă și participativă.

         

Monica Efrimov

"Corpo-realitate" se bazează pe o regulă simplă: „Build a doll, don't think about it”. Jucătorul are libertatea de a construi sau de a distruge un corp exact așa cum simte, rezultatul unic fiind capabil să reflecte cine este jucătorul, cine își dorește să fie, ce gânduri are sau doar câtă creativitate posedă. Personajul creat poate deveni un prieten cu care te fotografiezi, o pernă pe care o strângi în brațe, sau o abstracție monstruoasă.
         

Ștefania Lupan

Aripi cu rădăcini

Aripi cu rădăcini e un joc despre conectare cu sinele, despre percepție și exprimare spontană; un joc despre multiplele înțelesuri ale unei imagini, în funcție de modul de abordare al jucătorului și viziunea sa asupra vieții.

Acesta invită la explorarea lumii în care cuibărește copilul interior și la exprimarea spontană a simțămintelor incitate de o imagine. Prin joc, ne conectăm subtil, pe nevăzute, la lumea interioară; reacția la un stimul vizual – imaginea-colaj – are rădăcini adânc înfipte în acea lume; e esențial să expulzăm rapid, spontan și fără cenzură, acel ceva ce se cere auzit/ văzut/ simțit. Să lăsăm simțirea (negândită!) să prindă aripi!



Rețetă Aripi cu rădăcini

Ingrediente:

• cartonașe cu imagini – colaj
• spontaneitate (simțire-fără-prea-multă-gândire)
• curiozitate (incursiune-în-sine)
• voie bună și chef de joacă

Cum și de ce se joacă:

Aripi cu rădăcini nu e un simplu joc, e un Univers cu jocuri. Altfel spus, cuprinde cinci sub-jocuri, fiecare fiind dezvoltat în jurul unei întrebări de bază ce dictează regulile acestuia. Fără doar și poate, lista sub-jocurilor ar putea continua la infinit; pentru o primă testare s-au vrut jucate doar cinci: Povestașul, Tâlcuitorul, Despre emoții, Despre tine, Despre ceilalți. Cartonașele cu imagini-colaj stau ca suport pentru întrebările-joc. Indiferent de întrebarea-rădăcină și indicațiile adiacente, miza presupune conectarea cu copilul interior, cu rădăcinile, și exprimarea neîngrădintă a celor simțite, în cuvinte cu aripi.